Cronica unui soldat

“Pornesc primul,pregatit sa fiu calcat
Am un gand,dar nu e pregatit
Inca de primul rand,bate-un vant
Care e gata sa ne faca sa ne oprim
Fugim prin ploaie dupa arme goale
Se aud focuri in continuare
Peretele a asezat in zid alta rama
Cu alta Ana,alta rana se infecteaza
Cu alta drama,alte suflete se-ntristeaza
Cand ating seringi care injecteaza-n vene
Vremuri grele,un mers alene
Se creioneaza-n spate
Din prima linie se cere visare fara “Poate!”
Din transee,palme ucigatoare
Lovesc tristeti alungitoare
Pregatite sa doboare
Orice priviri scanteiatoare
Iubito, sa nu plangi daca mor
De mic ti-am zis c-am un singur dor:
Vreau sa ma lasati sa zbor !
Sa-i spui mamei c-am iubit-o mult
Si tatei,daca vrea sa arunce o privire
Spre mormant
O sa fiu acolo,n-o sa adorm
O sa arunc-n vant frunzele,pe care vreau sa dorm
A venit timpul sa pierd minute
Mi-a trecut randul,de numarat suflete pierdute
De acum,o sa-mi pierdeti grija
Parca simt si acum cum m-apasa schija
Patrunsa-n mine
Nu pot sa mint,c-o sa-mi fie bine
Gata,ma striga…
Ploaia se simte tot mai grea
Inchei cronica c-o pata de sange pe ea
Ce ciudat…
Parca am simtit un glonte ca-mi strapunge inima !…”

“Lupta e destinul
Destinul,iata-n cronica e chinul
Chinul e starea mea cand nu-mi gasesc stilul
Stilul e modul in care sarut destinul
Destinul ma invata cum sa lupt cand pierd prïmul”

Declan Galbraith

Il cheama Declan Galbraith si nu am auzit de el pana astazi,cand,am vazut la statusul dl profesor de istorie un link youtube in care era el.Am ramas uimita de vocea lui si am inceput sa rascolesc mai multe video de ale acestuia.Mi-e chiar imi place cum canta si cum arata. Va arat niste poze si video , o sa va placa.

www.youtube.com/watch?v=_j6IBdHW_rY] Aici era mai mic.

Ploaia este apa din ceruri

Ploaia este purificarea – ea hraneste solul,curata aerul,readuce viata pe pamant.Dar ea poate intruchipa si potopul dracesc ce aduce moarte si boli atunci cand cade torential,innegrind pamantul cu valori de apa ce intuneca privirea.Ploaia reflecta mintea – ea poate fi hranitoare cand este benefica,dar si infuriata atunci cand scapa de sub control.

Ghimpele din suflet

Ti-a intrat vreodata un ghimpe in picior? Sau, mai rau, sub unghie? Te doare de-ti vine sa mori, dar il scoti si zici ca trece. Aiurea! Locul de unde ai scos tepul cel enervant ramane dureros si sensibil, o vreme te vei feri sa calci pe acel picior sau sa folosesti acel deget.Ce te enerveaza cel mai tare e ca nu-ti amintesti cum s-a intamplat asta si unde, ca sa te feresti pe viitor.
Cam asa se intampla si cu unii oameni. La un moment dat incerci sa-i scoti din suflet, si constati ca nu stii cum au ajuns acolo. Te credeai in siguranta, jurasei ca asta nu se va intampla. Si revelatia lui “noi” te loveste ca un marfar. Pentru ca habar n-ai cand a devenit omul ala atat de important pentru tine. Discutia despre decizii logice si emotionale devine inutila, nu stii decat ca te doare locul ala de unde ai scos ghimpele. Si nu stii daca sa te bucuri ca nu mai ai ghimpele care te deranja sau sa plangi ca te doare absenta lui.

Am indraznit …

Am îndrăznit să ating cupa de cleştar şi am sorbit câteva resturi de speranţă.Am uitat doar o clipă – amarnică abatere – ,că nimicul nu rămâne neplătit.Bucuriile – tristeţi în stol legate,de vieţile anterioare mi-au otrăvit lent sufletul,m-au pedepsit pentru păcatele străbunilor sau ale mele.Am îndrăznit visând să ating cupa atât de minunată a iubirii …

.

Pana la urma totul si nimic .

Pe culmile disperarii

„Ai văzut bătrâneţea, durerea şi moartea, şi ţi-ai zis că plăcerea este o iluzie, că toţi oamenii ce petrec nu înţeleg nimic din instabilitatea lucrurilor, fiind prada celei mai mari iluzii. Şi atunci ai fugit de lume, convins de vremelnicia frumuseţii şi a tuturor splendorilor. Spus-ai: Nu mă voi reîntoarce până ce nu voi scăpa de naştere, de bătrâneţe şi de moarte”. (…)
Fragmentu’ deschide „Renunţarea” din „Pe culmile disperării” a lui Emil Cioran.